Ștefan Octavian Iosif – Cântec de Leagăn

O grădină îngeri meșteri
Zugrăvit-au la fereastră,
Și e frig în casa noastră,
Ca subt bolta unei peșteri
Dormi, copile, dormi!.

Vântul în ogeac suspină,
Miscă-ntruna clampa ușii;
Amorțit-au greierușii
Sub căușul de făină
Dormi, copile, dormi!.

Ce ridici mânuța mică?..
Fulgii albi de nea se scutur:
Peste cap îți zboară-un flutur,
Ciripește-o rândunică..
Dormi, copile, dormi!

Sensul versurilor

Un cântec de leagăn dulce și liniștitor, care descrie o scenă idilică de iarnă, invitând copilul să adoarmă. Versurile evocă imagini pașnice și protectoare, creând o atmosferă de siguranță și căldură.

Lasă un comentariu