Da, mult mai bine ar fi fost
Să fi rămas în sat la noi,
De-ai fi avut și tu vreun rost,
De-am fi avut pământ și boi.
Că suntem nevoiași de tot,
Și ai frați mici, și sunteți mulți.
Muncesc din greu, fac tot ce pot,
Și tot flămânzi, și tot desculți!
Tu ești mai mare, mai deștept?
Când oi muri, pe tine-i las,
Și multe de la tine-aștept:
Nădejdea-n tine mi-a rămas.
Noroc măcar de-ai avea
Să dai de vreun stăpân milos:
Să-mi scrii mereu, cât vei putea,
Că doar tu știi să scrii frumos!
Și-acuma? Ochii să-i sărut:
Mergi sănătos și fii voinic!
Dar stai, o vorbă-aș mai fi vrut,
O vorbă numai să-ți mai zic:
Tot ochii ăștia, amândoi,
Așa frumoși, așa senini,
Să mi-i aduci tu înapoi,
Să nu-i uiți, dragă, prin străini.
Sensul versurilor
Un părinte își ia adio de la copilul său, care pleacă în lume în căutarea unei vieți mai bune. Își exprimă speranța că acesta va avea succes, dar și teama de a nu-l mai vedea niciodată.