Stefan Baciu – Treceam Prin Vii

Anei Maria.
Azi nu mai stau la pândă balaurii în vie,
Putem să mergem singuri şi struguri să culegem.
O să privim cum seara pe câmpuri întârzie
Şi prea marea tăcere noi n-o s-o înţelegem.
Noi amândoi vom trece, strivind pe sub călcâie
Pământul care-o plânge cu primii pitpalaci,
Când unii dintre struguri au miros de tămâie
Ne-om agăţa bereta de fragezii haraci.
Pe ariile-arate un bou răneşte seara
Şi nucile, de-acuma, uşor vor da în pârg
Şi sufletul ne doare că se sfârşeşte vara,
Vom merge noi cu ele, curând de tot, în târg.
Tu plângi, zărind o frunză murind sub filoxeră
Şi plânsul tău îmi pare un cântec de demult,
Îţi prind o floare mică, în piept, la butonieră
Şi inima îţi bate, tristeţea ţi-o ascult.
Un cântec, ca o apă, din vale ne inundă,
Putem să-ntoarcem calea şi să pornim spre sat;
Răcoarea peste frunze se lasă ca o undă
Sau ca o mână bună. Acum s-a înnoptat.
Pe drumul către casă, mai bine să tăcem
Şi pentru rodul viei să ne rugăm în gând
Şi vinul vechi din sticle să mergem şi să-l bem,
Ca toată amintirea s-o auzim plângând.