Sorin Cerin – Zâmbete Încleștate

Aripi de Dor,
deschid lacătele cu chei pierdute,
ale Norilor de Cuvinte,
pe care le rostim,
Cerului rătăcit,
în Privirile Sfințeniei unei Iubiri,
care s-a împiedicat atât de tare,
de Orizontul unui Înțeles,
încât a căzut,
în brațele Eternității Clipei noastre,
ștergându-și fruntea însângerată,
a Timpului,
de Răsăriturile,
care ni se scurg,
fără nici un rost,
printre Ridurile adânci,
ale Destinului,
pe care nici unul dintre noi,
nu-l suportăm,
cum de altfel nici el nu ne agrează,
pe străzile Zilelor fără adăpost,
ale Sentimentelor,
ce suntem obligați să le adăpostim,
prin Inimile de Vânt,
ale Furtunilor atâtor Speranțe,
ce ne oferă de fiecare dată,
buchete pline cu Zâmbete încleștate.

Sensul versurilor

Piesa descrie o iubire pierdută și lupta cu destinul. Vorbește despre sentimente adăpostite cu greu și speranțe care se transformă în dezamăgire, culminând cu un zâmbet forțat.

Lasă un comentariu