Ancore carismatice de priviri,
străjuiesc portul lovit,
de valurile înspumate,
ale eternităților de clipe,
din șampania speranțelor,
pe care n-am mai deschis-o niciodată,
Iubirii,
ce încă bate istovită,
la ușa ferecată a destinului nostru,
ce o alungă,
forțat fiind,
de iluziile vieții și morții,
din inimile de pustiu,
ale nimănui,
unde sfârșesc în durerile facerii,
unor noi cimitire de vise,
ale depresiilor absurdului carismatic,
ce clădesc infernul,
non-sensurilor existenței.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de deznădejde și pierdere, explorând durerea generată de iluziile vieții și moartea viselor. Vorbește despre un destin ferecat și inimile pustii, culminând cu un sentiment de sfârșit și absurd al existenței.