Străluciri false,
împânzesc cu poleială,
Privirilor pierdute,
vitrinele Statuilor Vivante,
zilelor noastre fără adăpost,
ale căror roluri,
suntem obligați,
să le interpretăm,
până la ultima suflare a Clipei,
ce-și pierde Eternitatea,
sub tăișul indiferent,
al Timpului nostru,
Iubire,
ce ai fost vândută Morții,
pentru a fi lăsați,
în seama Nimănui,
atunci când Absurdul,
acestei Existențe,
va sosi,
ca să ne cântărească Durerea,
care hrănește la rândul ei,
Disperarea acestei Lumi,
a Deșertăciunii.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentul de disperare și absurd al existenței umane, subliniind trecerea implacabilă a timpului și inevitabilitatea morții. Iubirea este sacrificată, iar umanitatea este lăsată în seama nimănui, hrănind un ciclu continuu de durere și deznădejde.