Știu, iubire,
că ți-am dăruit
umai buchete de zile fără adăpost,
dar să știi
că erau unicele
pe care le găseam
pe tarabele iluziilor vieții și morții
și care-mi era permis
să ți le aduc.
Dar, decât să fi ajuns
cu brațele viselor goale
în întâmpinarea ta,
am preferat
să dormim sub cerul liber al gândurilor,
acelor buchete,
știind că până la urmă
tot vom fi alungați
de iarna grea și rece
a cuvintelor,
ca să ne adăpostim
fiecare
pe unde îl nimerește
destinul.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o iubire oferită cu resurse limitate, simbolizate prin "buchete de zile fără adăpost". În ciuda imperfecțiunilor, naratorul a preferat să ofere aceste daruri decât să vină cu mâinile goale, acceptând inevitabilitatea despărțirii.