Nici Iluziile Vieții și Morții,
nu pot înțelege,
ce farmec găsim,
în Cimitirele de Cuvinte,
răsfirate la tălpile,
Depresiilor Absurdului,
care ne hrănesc Orgoliile,
ce ung osiile Ierarhiilor,
Non-Sensurilor Existenței,
ale căror roți se învârt,
cu Visele noastre,
până le strivesc orice Înțeles,
înlocuindu-l cu cănile de pustiu,
din care trebuie să bem Apa Amară,
a Disperării.
Sensul versurilor
Piesa explorează absurditatea existenței și modul în care iluziile și visele sunt distruse de realitatea deprimantă. Metaforele puternice descriu un ciclu vicios în care orgoliile se hrănesc cu non-sensuri, conducând la disperare.