Nu cred că aș mai putea fi,
Aureola răsăritului din valurile,
Regăsite de Dumnezeu,
În clipa unei frământări,
Fără de tine.
Știam că atunci,
În sufletul acelei clipe,
Ți-ai frânt o aripă,
A destinului tău,
Zburând peste nemărginirea,
Unei întâmplări de a fi tu însuți.
Ce importanță ar mai avea,
Toate furtunile,
Dacă nu ar fi aripile,
Care să le străbată?
De aceea înțelege,
Că nu aripile,
Vieții tale respiră prin timp,
Ci acesta sângerează prin tine,
Cu regretul de a fi călăuzit,
De destin.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de destin și regret, sugerând că viața este o călătorie marcată de alegeri și consecințe. Metafora păsării cu aripa frântă simbolizează pierderea libertății și lupta cu forțele destinului.