Străzi de Simțăminte,
legate în buchete de Amintiri,
zac pe tarabele ruginite,
ale Gândurilor noastre,
vândute pe Nimic,
prin târgurile prăfuite,
de țărâna Cuvintelor,
pe care le-am rostit,
undeva-cândva,
și acum,
zac înmormântate,
prin Cimitirul Iubirii,
pe care am ajuns să-l respirăm,
tot mai adânc,
cu plămânii bolnavi,
ai Speranțelor,
ce tușesc adeseori,
înecați de sângele,
Apusurilor Singurătății,
care s-a lăsat definitiv,
pe Cerul Adevărului,
din noi înșine,
atât de greu,
încât abia mai reușim să-l purtăm,
pe umerii Viitorului.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre povara trecutului și a deziluziilor care apasă asupra prezentului și viitorului. Amintirile și speranțele bolnave sufocă individul, lăsând un sentiment de singurătate și greutate.