Atât de departe de mine,
M-am rătăcit,
Pe fruntea încruntată a Disperării,
Unui Timp al Nimănui,
Din care mi-am clădit,
Visele găzduite și acum,
De Zilele fără adăpost,
ale Iluziilor Vieții și Morții,
Care mi se servesc,
De către Zorii Singurătății,
De mine însumi,
Cu fiecare Oftat,
Prin care ajung să mă întreb,
Dacă am fost pierdut,
Prin gările Nimănui,
De către Destinul Fericirii?
Sensul versurilor
Piesa exprimă sentimente de singurătate și disperare, reflectând asupra iluziilor vieții și căutând fericirea într-un destin incert. Naratorul se simte pierdut și se întreabă dacă a fost abandonat de soartă.