Petale de primăveri,
ni se preling înecate,
în roua Cuvintelor,
ce-și spală Înțelesurile,
în lacrimile Zilelor fără adăpost,
pe care le bem,
obligați de către Destin,
din cănile ciobite de pustiu,
ale Inimilor noastre de Vânt,
ce sunt plătite de Moarte,
să ne ducă Norii negri și reci,
ai Orizonturilor Durerii,
adânc,
în sufletele răvășite ale Clipelor,
tot mai rare și mai nepoliticoase,
cu Visele care ni se reazămă,
pe Privirile acestora,
ce-au devenit atât de pierdute,
încât chiar și atunci,
când le arătăm adresa Sufletelor noastre,
tot nu vor să știe unde anume se află.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de pierdere și deznădejde. Vorbește despre cum visele și sufletele sunt rătăcite, iar durerea și destinul par să conducă la un sentiment de neputință și inadecvare. Chiar și atunci când se oferă o cale, aceasta este refuzată, accentuând starea de alienare.