Știam încă de atunci,
când am încercat,
să mutăm Adevărul Absolut,
din ochii înghețați ai zăpezilor de Clipe,
că vom deveni,
un Mărunțiș neînsemnat,
purtat prin buzunarele rupte de Sentimente,
ale Dumnezeului Destinului nostru,
care nu va mai avea ce să cumpere cu el,
la această oră târzie din noaptea Gândirii,
unde sunt deschise doar crâșmele de Vise,
extrem de scumpe,
pentru un biet Creator,
care nu s-a gândit,
că va întârzia atât de mult,
față de Ora Morții,
de noi înșine.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra efemerității existenței și a sentimentului de a deveni nesemnificativ în fața destinului. Creatorul, prins în noaptea gândirii, realizează că a întârziat față de moarte, iar visele devin inaccesibile.