Întotdeauna ne-am dorit,
să ne-nfățișăm Morții,
după ultima modă,
purtând la gâturile arcuite,
ale Speranțelor,
Lanțuri grele de Cuvinte,
care să strălucească,
în razele Simțămintelor,
orbind Privirile,
cârpite pe alocuri,
cu Zâmbete,
mai dulci sau mai amare,
ascunse după colțurile Destinelor,
tot mai reci și insalubre,
pe unde Iubirea,
își caută în zadar,
câte un acoperiș,
deasupra capului,
Zilelor sale fără adăpost.
Sensul versurilor
Piesa explorează dorința umană de a înfrumuseța moartea și suferința, ascunzând adevărul sub aparențe strălucitoare. Iubirea se luptă să supraviețuiască într-o lume rece și neprielnică, căutând un refugiu disperat.