Trepte spre Cer,
stau încuiate,
de Păcatele Originare,
Destinelor frânte,
ale Absurdului,
din care Vina,
își croșetează,
haine cât mai groase,
pentru Iarna,
de sfârșit de Lume,
a Cuvintelor înghețate,
ce vor veni,
să ne ningă,
cu răceala lor pustie,
Iubirea,
pe care Gerul o va transforma,
într-o statuie fără grai,
la răscrucea Compromisurilor,
dintre Uitare și Remușcare.
Sensul versurilor
Piesa descrie o stare de melancolie și regret, unde iubirea este pierdută și transformată într-o statuie de gheață. Se vorbește despre compromisuri dureroase și lupta dintre uitare și remușcare, într-un context de vină și păcate originare.