Lacrimi de Vânt,
aruncate de Inimile de Pustiu,
în brațele Orizonturilor indiferente,
ale Singurătății,
pe care le cern,
alaiurile funerare,
de Clipe veștejite,
la colțurile Pleoapelor căzute,
peste Ochii de Cer ai Viselor,
ce-și duc traiul,
prin Zilele fără adăpost,
ale Depresiilor Absurdului Carismatic,
al Iluziilor Vieții și Morții.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente profunde de singurătate și depresie, folosind imagini poetice ale deșertului emoțional și ale iluziilor vieții. Versurile descriu o stare de melancolie accentuată de trecerea timpului și de pierderea speranței.