Anii ne-au devenit,
clovnii de ceară,
ai compromisurilor cu noi înșine,
care se topesc în arena circului,
propriilor non-sensuri ale existenței,
nimicind amintirile,
pe străzile fără nume,
ale obsesiilor,
din cărămizile cărora,
ne-am clădit mereu,
ierarhii tot mai înalte,
uitând că nu putem să ajungem la ele,
iar când ne-am dat seama,
am început să le dărâmăm,
cu aceeași fervoare,
cu care învățăm să ne mințim,
propriile iluzii ale vieții și morții.
Sensul versurilor
Piesa explorează deziluzia și auto-amăgirea ca mecanisme de adaptare la realitate. Versurile descriu cum oamenii construiesc ierarhii și iluzii, doar pentru a le demola ulterior, într-un ciclu continuu de minciună și auto-decepție.