Spini de amintiri,
ascuțiți de indiferența,
cărbunilor de gânduri,
arși de noaptea friguroasă,
a viselor,
în cuptoarele atâtor speranțe,
ce fierb abătute,
în apa murdară,
ce spală necontenit,
masca mortuară,
pe care o purtăm,
a iluziilor vieții și morții,
din care ne clădim,
destinul absurd,
al disperării.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimentele de indiferență și disperare, cauzate de iluziile vieții și de amintirile dureroase. Destinul este văzut ca un construct absurd clădit pe aceste fundații fragile.