Regrete uscate,
la soarele Indiferenței,
ne descompun Speranțele deșarte,
în aluatul Eternităților de Clipe,
frământat de către Destin,
pentru a coace noi Disperări,
care să fie așezate,
împreună cu rolurile noastre Absurde,
în vitrinele pline,
de neoanele defecte ale Cuvintelor,
reci și indiferente,
pe care noi,
Statuile Vivante ale Absurdului,
suntem obligate să ni le rostim,
propriilor Inimi de Pustiu,
ale căror Priviri,
se plimbă pe bulevardele tăcute și surde,
ale Strigătelor mute,
prin care ne exprimăm Durerea,
Singurătății de noi înșine.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de regret și disperare într-o lume absurdă. Vorbitorul se simte singur și obligat să joace un rol într-o existență lipsită de sens, exprimându-și durerea prin strigăte mute.