Vino să ne îmbătăm,
cu cănile de pustiu,
ale Absurdului,
care ne-a mai rămas de băut,
Iubire,
și apoi să ne aruncăm,
în marea Lacrimilor de Vânt,
care spulberă nisipul Amintirilor,
ce odată, cândva,
era în Clepsidra Sentimentelor,
atât de viu și de prezent,
pe care a spart-o,
cu Visele noastre,
ce parcă ar fi trecut,
mai demult decât toate,
Vremurile Disperării,
acestei Lumi a Nimănui,
la un loc.
Sensul versurilor
Piesa descrie o iubire pierdută și amintirile care se destramă odată cu trecerea timpului. Sentimentele de deznădejde și pustiu sufletesc sunt accentuate de metaforele puternice ale versurilor.