Nici nu mă pot uita,
la fața Sufletului Lumii,
atât este de defrișată,
de propriile Iluzii ale Amintirii,
încât a devenit un Deșert de Vise,
în căutarea Apei Iluziilor Fericirii,
ale căror izvoare de Speranțe au secat,
în praful stelar de Întrebări,
pe care mi le rostesc mereu,
de câte ori sunt călcat,
de pașii Orizontului Luminii Divine,
din Privirea Infinitului.
Sensul versurilor
Piesa exprimă o căutare disperată a fericirii într-o lume plină de iluzii și dezamăgiri. Naratorul se simte pierdut și copleșit de greutățile vieții, căutând un sens într-un deșert spiritual.