Rătăcit,
printre sloiurile de gheață,
prelinse pe frunțile pline de sudoare,
a zâmbetelor,
ținute în brațele tremurânde,
ale privirilor,
ce-și ard apusurile,
cu flăcările amintirii,
în care ne mistuiam,
undeva-cândva,
trupul timpului,
a cărui eternitate,
credeam că ne aparține,
fără să știm,
că din cenușa sa,
inima de vânt a orizontului,
atâtor furtuni de vise,
își va spulbera,
viitorul de plumb,
peste destinul,
care ne strivește,
acum,
orice fărâmă de speranță.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de regret și deziluzie față de trecerea timpului și pierderea speranței. Vorbește despre cum idealurile și visele de odinioară sunt acum spulberate de realitatea crudă, lăsând în urmă doar amintiri dureroase și un viitor incert.