Ziduri de catedrale ruinate,
ne păzesc epavele sufletelor,
pe care au naufragiat,
sfinții sentimentelor,
în căutare de noi orizonturi,
care să ne poată spăla,
tălpile roase ale viselor,
cu florile de lacrimi,
ale nemărginirii,
în care să ne înveșmântăm,
crezul unei iubiri,
la altarul căreia,
să îngenunchem,
pentru a primi binecuvântarea,
adevărului absolut,
din inima de jar,
a nemuririi.
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de suflete rănite, naufragiate în căutarea iubirii și a adevărului absolut. Metaforele puternice sugerează o călătorie spirituală dificilă, presărată cu lacrimi și sacrificii, dar cu speranța regăsirii și a nemuririi.