Umbre de vise,
ni se îneacă,
prin venele amintirilor,
ale căror inimi,
abia mai pâlpâie,
prin ceața tot mai deasă,
a rătăcirilor de noi înșine,
de care atunci,
când ne lovim violent,
ne pierdem de fiecare dată,
echilibrul privirilor,
ce cad în abisul fără de sfârșit,
al uitării,
ce ne învăluie pentru totdeauna.
Zorii singurătății,
ce vor apăsa sfidător,
de-acum înainte,
fiecare eternitate de clipă,
strivindu-i suflarea,
până când,
se va transforma într-un neant,
din care ne vom astâmpăra,
în cele din urmă,
foamea de iubire.
Sensul versurilor
Piesa explorează pierderea echilibrului interior și căderea în uitare, accentuând sentimentele de singurătate și dorința de iubire. Versurile descriu o luptă cu amintirile și o căutare a sensului într-un abis al deznădejdii.