Oricât de amăgitoare ar fi existența,
Va crede în absolutul cuvântului tău,
De a fi propriul meu sine.
Atât de departe cât poate fi inima ta,
Am să încerc să o ating cu șoaptele,
De a fi ziua vieții mele.
Fără un Destin al privirii tale,
Mă simt la fel de străin de imaginea ta,
Ca și înainte de nașterea iubirii.
Pot oare să ating mântuirea propriului meu păcat,
De a fi neînțelesul morții,
Alături de tine?
Sensul versurilor
Piesa explorează ideea de destin și iubire, sugerând o căutare a sensului vieții și a mântuirii alături de persoana iubită. Vorbitorul se simte pierdut fără privirea destinului și caută alinare și înțelegere în relația cu celălalt.