Te rog,
Alege o cale a iubirii noastre,
Ce ar putea duce direct în sufletul tău,
Plin de atâtea întrebări,
Puse de săruturile sentimentelor,
Aprinse de flacăra atingerilor,
Arzând până şi buturuga sorţii,
Ce a mai rămas din ramurile speranţelor,
Pe care am stat,
Într-o vară atât de secetoasă,
De iertări,
Încât nici unul dintre noi,
Nu am fi greşit vreodată,
Nici cu cea mai mică uitare,
În căldura astrului unor cuvinte,
Ce ne ardeau mai mult decât orice pe lume,
Când încercam să găsim calea,
Spre trandafirii primei întâlniri,
Din faţa bisericii vieţii noastre,
Unde te aşteptam fără să ştiu,
Că mă voi ruga într-o zi,
La lumina amintirii tale,
Pe care o doresc să-mi arate,
Calea obosită de atât de mult întuneric,
Înveşmântată cu lacrimile unor întâmplări,
Bolnave de paşii tăi,
Pe care i-am sărutat ultima oară,
Ştiind că vei călca câteva din bătăile inimii mele,
Pentru mine,
La ceas de Destin,
Iertându-mă.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul profund și dorința de iertare într-o relație destrămată. Naratorul își amintește de momentele frumoase și se roagă pentru a găsi o cale de a depăși întunericul și durerea provocate de despărțire. El acceptă chiar și ideea de a fi rănit, dacă asta ar însemna să fie iertat.