Etaje de vise,
străjuiesc strălucind,
Paradisul luminii divine,
Către care nu găsim,
Ascensorul speranțelor,
Care să ne urce până acolo,
Întrucât a fost înlocuit,
De către iluziile vieții și morții,
Cu depresiile absurdului carismatic,
Ce ne lasă de fiecare dată,
La subsolul catedralei durerii,
Unde ne întâmpină,
Icoanele de plumb,
ale zilelor fără adăpost,
Care ne oferă cu drag,
Inimile lor de pustiu,
În care putem locui,
alături de singurătate.
Sensul versurilor
Piesa descrie o căutare a speranței și a luminii divine, dar constată că aceasta este inaccesibilă, înlocuită de iluzii și deznădejde. Protagonistul se simte captiv într-un loc al durerii și singurătății.