Ardem,
cu flăcări de Uitare,
Depărtările,
ce dospesc Alienările Singurătății,
care ne frământă Disperările,
pe mesele tot mai abundente,
ale Coșmarurilor.
Ardem,
cu Indiferență,
Zilele fără adăpost,
sub Zidurile de Absurd ale cărora,
ne ducem tot mai istoviți,
traiul Iluziilor Vieții și Morții.
Ardem,
Paginile Non-Sensurilor Existenței,
în care speram să ne regăsim,
Străinul pierdut din noi înșine,
la Focul Sacru al căruia,
am fi reușit să ne întâlnim,
Iubirea.
Ardem,
tot ceea ce a însemnat,
a fi Sensul,
propriilor Ființe vreodată,
fiindcă doar așa,
ni se va putea împlini Destinul,
acceptat de Moarte.
Sensul versurilor
Piesa explorează sentimente de alienare, uitare și disperare. Vorbitorul arde iluziile și sensul vieții, acceptând moartea ca pe o eliberare finală. Este o meditație întunecată asupra condiției umane și a căutării sensului într-o lume absurdă.