Puteam face orice,
din aluatul fraged al Clipelor,
pe care-l coceam,
în cuptoarele Inimilor de Jar,
ale Sentimentelor,
ce navigau spre Lumina Divină a Speranței,
înfruntând valurile Sângelui Simțămintelor,
care ne zvâcnea,
prin venele țărmurilor de Vise,
până când acestea,
s-au surpat odată pentru totdeauna,
în nesfârșirea Singurătății,
ale cărei furtuni de Întâmplări,
ne măcinau încet dar sigur,
falezele Privirilor,
care ni s-au surpat,
în cele din urmă,
în adâncurile unei Ființe,
orbite de pierderea grea,
și de neînlocuit,
a Sfințeniei unei Iubiri,
pe care până atunci nu o cunoscusem niciodată,
darămite să știm,
că locuiește în noi.
Sensul versurilor
Piesa descrie trecerea ireversibilă a timpului și pierderea inocenței și a viselor. Vorbește despre cum singurătatea și evenimentele vieții macină sufletul, ducând la pierderea unei iubiri pure și necunoscute.
