Zile fără adăpost,
demonstrează prin Piețele fără nume,
ale Depresiilor Absurdului,
alături de trupurile,
Zebrelor trecătoare,
ale Deșertăciunilor,
care se vând,
oricărei Morți,
prin bordelurile,
Non-Sensurilor Existenței,
pe nimic,
pentru a face,
din Condiția Umană,
vârful de lance,
al Durerilor,
din acest Infern meschin,
ce umblă cu zarurile măsluite,
ale Ierarhiilor,
prin buzunarele fără fund,
ale Credinței,
Nimănui.
Sensul versurilor
Piesa descrie o lume plină de suferință și absurd, unde condiția umană este redusă la durere și deznădejde. Credința este pusă sub semnul întrebării, iar ierarhiile sociale sunt văzute ca fiind nedrepte și manipulate.
