Frunzuliță de nuc deasă,
Unde-i văduva rămasă, of, lume,
Plânge dranița pe casă.
Ca de amar și supărare
Plânge colbul sub picioare, of, lume,
Și iarba de pe răzoare.
Că nu-i mai mare amărăciune
Decât văduvia-n lume, of, lume,
N-o mai poarte, Doamne, nime’!
Cin’ n-o băut ist pahar
Nu știe, n-are habar
Să-ți duci viața în amar, of, lume,
C-o dat scarba că e bine, of, lume,
Nu mai pleacă de la mine.
Sensul versurilor
Piesa exprimă durerea și amărăciunea văduviei, subliniind suferința profundă și singurătatea resimțită de persoana rămasă singură. Versurile descriu un sentiment de pierdere ireparabilă și o viață trăită în amar.