Doinele din ce-s făcute,
Din doruri și vorbe multe,
Iar acel cu jele-adâncă
Știe doina cum să cânte.
Doina, cânt de dor și jale,
La muncă, ori pe cărare,
Când mă duc în codrul des,
Ori când mă duc la cules,
Și la munte, și pe vale,
Ori când sunt pribeag pe cale.
Doina știu și-ntr-una cânt,
Cât oi trăi pe pământ,
Doinele le glăsuiesc,
Cât pe lume mai trăiesc.
Sensul versurilor
Piesa exprimă legătura profundă cu doina, văzută ca un cântec al dorului și al jalei, prezent în toate aspectele vieții, de la muncă la călătorie. Doina este un element definitoriu al identității și al existenței.