Cântă cucul în vârf de nuc
Și moartea-ntr-un arb de ciung.
Zice moartea către cuc
Din vârful cel de ciung:
– Dă-mi, cuce, glasul tău mie
Că ți-oi fi bună soție.
– Du-te, moarte, la naiba,
Că glasul nu ți-oi da,
C-a veni primăvara
Și-oi începe a cânta.
Eu pe unde merg și cânt,
Ies plugari cu plugu-n câmp,
Ies plugari cu plugurile,
Ciobănași cu oile,
Neveste cu pânzele
Și flăcăi cu fetele.
Tu pe unde glăsuiești,
Casele le-mpustiești,
Fetele le despletești,
Mame rău înnebunite,
Și neveste bănuite.
Du-te, moarte-afurisită
Că ești slută și urâtă,
Că eu pe unde glăsuiesc
Codrul mândru-nveselesc,
Fetele le-mbobocesc
Pe haiduci îi veselesc.
Sensul versurilor
Un cântec popular în care cucul refuză să-și dea glasul morții, preferând să aducă bucurie și viață prin cântecul său. Cântecul celebrează renașterea naturii și puterea vieții asupra morții.