De vreo lună, două-ncoace
Nu știu ce boală mă coace
Că nimica nu mă doare
Numa-s gata de picioare,
Verde de cicoare.
C-așa-mi vine-un dor și-o jele
Ca durerea de măsele
Că nu-s suflete în sat
Câte lacrimi am vărsat,
Verde matostat.
Bată-te pustia, bată,
Bade cu cureaua lată,
Să te bată Dumnezeu
Numai după gândul meu,
Verde și-un dudău.
Tot mă mir bade de tine
Ce pământ negru te ține,
Că pentru-atâtea prăpădite
Mă mir cum de nu te-nghite,
Verde flori mărunte,
Că cine-o-avut drăguț ca mine
Mă-nțelege tare bine,
Verde trei căline.
Sensul versurilor
Cântecul exprimă dorul și suferința unei femei cauzate de un bărbat. Ea se simte părăsită și se întreabă cum de pământul îl mai suportă, având în vedere câte femei a făcut să sufere.