Ia zi, îngere, mai poți?
Să mergi pe foc de față cu toți?
Să mă aperi de dragoste? Dar și tu ești răvășit.
Ești tu înger, dar gloanțele te-au nimerit!
Ia zi, inimă, mai poți să bați?
Sângele în vene să-l mai bagi?
Nu mai poți, dar o faci pentru mine.
Să mă chinui mai tare, căci mi-am bătut joc de tine.
Ia zi, creier?
Mai poți să mă mai dojenești?
Să îmi spui că tu și acum încerci?
Să mă împaci cu imposibilul, ce nu-l accept.
Dar să știi că eu în tine mă încred.
Ia zi, suflete, mai poți?
Să hoinărești afară din mine, să nu te întorci?
Să cauți ce-ai pierdut, vino înapoi.
Că nu o să mai ai ce vrei și apoi….
Ia zi, gândule, mai poți să zbori?
Încă nu ți s-au tăiat aripile? Te pun pe foi.
Te închid sub zăbrele, zăvoare, lacăte.
Să vezi ce am pățit, tu doar uită-te!
Ia zi tu, zâmbet, mai poți să le zâmbești?
Fără ca după fiecare privire de-a lor să te ferești?
Mai poți să fii îndrăgostit?
Când crezi că acum dragostea e un simplu mit!
Ia ziceți-mi voi, ochilor, mai puteți privi în zare?
Că nu știți de mai vine, e atâta depărtare,
Atâta dor, durere sufletească.
S-a adunat în ochi, în inimă, în creier și în gând, aici or să sălășluiască!
Ziceți-mi, picioarelor, mai puteți să mergeți voi?
Sub atâția nori și ploi?
Căci voi nu mai știți ce e aia depărtare niciodată.
Mă întreb, oare inima pe drumul vostru mai vrea să meargă?
Căci tot trupu-mi e bolnav, nu mai poate să se vindece.
Căci doar știi că am renunțat, iar faptele tale începeau mai tare să spintece.
Și m-ai lăsat bolnav, nu ai spus că îți pare rău.
Tu niciodată nu ai să poți fi un om mai nou!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o stare profundă de introspecție și durere, în care eul liric se adresează diferitelor părți ale ființei sale (inimă, minte, suflet) pentru a înțelege dacă mai pot funcționa în ciuda suferinței. Versurile reflectă dezamăgirea, renunțarea și imposibilitatea de a se vindeca după o experiență dureroasă.