Evadare.
Azi nu mai am a-mi pune întrebări,
Citesc demult răspunsurile-n semne,
Sub pași e-un glas ce știe să mă-ndemne
Și-atunci când gânduri se afundă-n mări.
Nu mai am timp! De-l am, nu-l risipesc
Ca pe-un talant, plătind o lume moartă,
Adâncul meu mi-a redeschis o poartă
Și-un alt tărâm pe care să pășesc.
Pe-acest tărâm iubirile sunt verzi,
Nemuritoare ape abisale,
Reamintind iubiri primordiale,
În care sufletul, voit, ți-l pierzi.
Azi nu mai am a-mi pune întrebări..
Cămașa vieții mi-a rămas prea mică,
Din ea un abur veșnic se ridică
Iar sub călcâi nu se întind cărări.
Și nu mai simt neliniște sau frică,
Când știu motivul marii evadări.
Sensul versurilor
Piesa vorbește despre o evadare interioară, o transformare profundă în care renunți la întrebări și frici. Descoperi un nou tărâm al iubirii primordiale și al libertății spirituale, lăsând în urmă limitările vieții cotidiene.