Sexion D’assaut – Désolé (Română)

Scuze.
MAITRE GIMS
Am preferat să părăsesc și să mă izolez.
Mamă, cum îți spun, îmi pare rău.
Consiliera clar m-a neglijat,
Și eu ca un tembel am zis OK.
Și în fiecare zi mă gândesc să mă opresc.
Lumea vrea să facă din mine o entitate.
Îmi voi bate joc de tot.
Sunt doar un om: totul se va termina căci voi muri.
[Refren]
Și eu a trebuit să stau pe trotuare.
Pas cu pas, îmi spun că n-a fost adevărat.
Mamă, tată, băieți, îmi pare rău.
Simt nevoia de a mă izola.
ADAMS
Eu, de asemenea, fraților, mă voi apăra,
Reînsoțiți-mă toți ai mei, cei Dingari.
Paris e Alcatraz;
Sătul de amenzi și toate hârtiile de taxe.
Inima lor e neagră și fină ca un senegalez.
Auzindu-i am crede că sângerează.
Eu îmi vreau femeia, viața, copii înapoi;
Pentru asta, crede-mă, îmi voi folosi toate forțele.
LEFA
Iartă-mă, bunico, te rog.
Aș fi revenit să te văd dacă aș mai fi avut făină.
Dar, tu știi, nici aici nu e ușor;
În Franța vom da peste mână de asemenea.
Îmi cer scuze prof’ilor de mate’, engleză și franceză.
Nu vă faceți griji, tata a șomat de asemenea.
Îmi cer scuze domnule bancher,
Dar pot să pun pariu că nu îți e dor de mine.
BLACK M
Mamă, tată, o să v-o spun pe diarama.
Știu că în mintea voastră sunteți deja acolo.
Spun foarte frumos că am, dar nu am credință.
Am făcut pariul, am început cu sfârșitul.
Nu ar fi trebuit să intru în muzică fiind mic.
Ar fi trebuit să ascult de tine, tată, fiind mic.
Mă simt vinovat,
Când văd ce au făcut kouffarii acestei țări.
MAITRE GIMS
Am preferat să părăsesc și să mă izolez.
Mamă, cum îți spun, îmi pare rău.
Consiliera clar m-a neglijat,
Și eu ca un tembel am zis OK.
Și în fiecare zi mă gândesc să mă opresc.
Lumea vrea să facă din mine o entitate.
Îmi voi bate joc de tot.
Sunt doar un om: totul se va termina căci voi muri.

Sensul versurilor

Piesa exprimă regrete profunde față de familie și societate, cauzate de alegeri greșite și dificultăți întâmpinate. Artiștii își cer iertare pentru eșecurile lor și pentru dezamăgirile provocate, reflectând asupra consecințelor deciziilor luate.

Lasă un comentariu