Serghei Esenin – Nu Sunt Oare Vrednic de Iubire

Nu sunt oare vrednic de iubire?
Nu ții tu la mine cât de cât?
Ochii ți-i ascunzi și-n neștire,
Brațele mă cuprind de după gât.
Voluptoasă, tânără, fierbinte,
Nu-s cu tine gingaș și nici rău.
Câte buze, câte mâini ții minte?
Câți ai dezmierdat la sânul tău?
Nimeni n-a știut să te aprindă,
S-au topit ca umbrele sub pași.
Ai lăsat pe mulți să te cuprindă,
Pe genunchii mei precum te lași.
Știu că ești cu gândul dus departe,
Că ascunzi un altul în priviri,
Dar nici mie nu-mi ești dragă foarte,
podidit de scumpe amintiri.
Nu lua drept soartă nălucirea
Pătimașă de-o clipă doar, –
Cum ne-a fost fugară întâlnirea,
Nici dezbinul nu-mi va fi amar.
Vei pleca și tu să-ți vânzuri zgura
De pe suflet poate într-o zi,
Dar pe cine n-a știut arsura
Sărutării, cruță-l, nu-l trezi!
Și cu-n altul de vei trece poate,
Flecărinnd năvalnic de amor,
Negreșit hazardul mă va scoate
În cărarea ta rătăcitor.
Și simțind căldura altui umăr,
Pogorându-ți ochii ca prin vis,
Vei rosti în șoaptă: „Seara bună!”
Voi răspunde: „Seara bună, miss!”.
Și nimic în suflet să adie,
Să trezească un fior în noi…
Nu, iubirea moartă nu învie,
Dorul stins nu-l mai aprinzi apoi.