Nu-i peniță grebla, nici condei nu-i coasa.
Dar poți scrie cu coasa rânduri după plac.
Sub al verii soare, când e-n cer mătasa,
Le citesc tot anul oamenii din veac.
Îmi dezbrac la dracu haina englezească!
Hei, ia dați o coasă și v-arăt ce pot! –
Nu-s de-al vostru oare, viță țărănească,
Și nu-mi port în suflet satul peste tot?.
Râd de gropi și pietre, sângele să-mi fiarbă,
Bine-i, zău, ca-n ceața zorilor pe deal
Să așterni cu coasa rânduri lungi de iarbă,
Pentru-a fi citite de berbec și cal.
Rândurile-s cântec, slove ce mă-mpacă,
Și voios în sinea-mi gând pieziș nu scald,
Că pot fi citite de oricare vacă,
Ce-o să ne plătească cu-al ei lapte cald.
Sensul versurilor
Piesa este o odă a vieții simple de la țară și a legăturii omului cu natura. Munca câmpului, simbolizată prin cosit, devine o formă de exprimare și de conectare cu tradițiile și cu pământul.