Făclia albastră.
Te-ai risipit, făclie albastră,
Uitat ești, tu, pământ natal.
Despre iubire cânt întâia oară,
Întâia oară renunț la scandal.
Eram o livadă neîngrijită, deloc,
După femei și băutură, ahtiat.
Nu doresc să beau, nici să joc
Și o viață trăită, cum a picat.
Atâta vreau: să mă uit la tine,
Să văd vâltoarea ochilor căprui,
Renunț la tot ce n-a fost bine,
Să nu mai poți să fii a nimănui.
Gingaș chip și plin de elan
De-ar ști a ta inimă nebună,
Cum poate iubi un huligan,
Cum poate el să se supună.
În cîrciumi, în veci n-aș intra
Aș abandona de scris poezii,
Numai să-ți ating subtil mâna
Și părul în culorile tomnii.
Te-aș urma o viață-ntreagă
Aici, la noi, sau peste hotar.
Despre iubire cânt întâia oară,
Întâia oară renunț la scandal.
Sensul versurilor
Piesa exprimă regretul unui bărbat pentru viața sa anterioară, marcată de excese. El descoperă iubirea și este dispus să renunțe la vicii și la trecut pentru a fi cu persoana iubită.