Sus la verdele din munte
În iarba până-n genunche
Umblă trei păcurărei
Cu oile după ei,
Cei mai mari îs veri primari,
Cel mai mic îi străinic,
Toți îl mână și-l adună
Cu oile la pășune,
Toți îl suie și-l coboară
Cu oile la izvoară,
Da-i fac legea să-l omoară.
– Fraților, fărtaților,
Voi dacă mi-ți omorî
Pe mine să mă-ngropați
În strunguța oilor,
În locul găleților,
Și-n locuț de copârșeu
Puneți floare de sasău
Și-n locuț de luminele
Să-mi puneți patru nuiele,
În mâneca de-a dreapta
Tot să-mi puneți trâmbița,
Și-n mâneca de-a stânga
Să-mi puneți tilinca.
Fraților, fărtaților,
Voi dacă mi-ți omorî
Pe mine să mă-ngropați
În vârful muntelui,
În bătaia vântului
Și-n mânuța de-a dreapta
Să-mi puneți tilinca,
Și-n mânuța de-a stânga
Să-mi puneți fluiera.
Când vântuțul a sufla
Fluiera a fluiera,
Tilinca a tilinca,
Oile toate-or zbiera
Dacă mi-or văzut moartea,
Mai lăsați-m-olecuță
Să caut albă hârtiuță
S-o trimit l-a mea măicuță
Ca să tragă clopotul
Să audă tot satul
C-o murit păcurarul.
Ziua rece a veni,
Voi în sat îți coborî,
Măicuța m-a aștepta
Cu cina caldă pe masă
Și cu apa rece-n vasă
Să-i vie fecioru-acasă,
Cina-n masă s-a răci,
Apa-n vasă s-a-ncălzi,
Feciorul n-a mai veni
Că s-o dus a putrezi
Alăturea cu morții.
Sensul versurilor
Un păcurar este pe cale să fie ucis de către ceilalți păcurari și își acceptă soarta cu resemnare, cerând să fie îngropat într-un mod simbolic, integrat în natură. El anticipează durerea mamei sale și vestea morții sale răspândită în sat.