Ne-am cinstit cu tata;
A băut bătrânul,
De plăcerea mea –
Slăvit a fost Domnul!.
Demult n-am fost acasă,
Nu m-a văzut demult,
Ce mult a îmbătrânit –
Ah, timpul a trecut.
Am vorbit una, alta,
Cum veni în minte;
De actorie chiar,
Printre câte altele.
Pentru el actoria
Încă e țeapă;
Prejudecata lui
A rămas tot aspră.
„Ce mizerabilă e
Viața de comic! ”
Astfel de elogiu
Mi-a mai promis.
„Te-ai flămânzit mult,
Se vede pe tine.
Doresc să te văd făcând
O rostogolire. ”.
Considerațiile
I-ascultam zâmbind;
Dar nu s-a lăsat convins,
Așa căpos fiind!.
I-am recitat încă
Un poem despre vin;
Și m-am bucurat tare,
Răzbind a veseli.
Dar el nu este mândru,
De fiul de poet;
Așa-zise treburi
La el sunt minore.
Nu e mare mirare!
Doar carne știe;
Nicicând nu s-a chelit
Pentru cunoștințe.
Pe urmă și paharul
De vin când s-a golit,
Am început să scriu,
Dânsul a adormit.
Apoi, veni mama
De a mă întreba;
I-am răspuns – așa că
Scrisul se înceta.
Mă întreba întruna,
Fără încetare;
M-atingea orice
Caldă întrebare.
Toate o oglindă,
Ce îmi arată:
Că pe pământ am cea
Mai dragă mamă!
Sensul versurilor
Piesa descrie o vizită acasă la părinți, marcată de discuții, amintiri și o oarecare distanță între generații. Naratorul reflectă asupra relației cu tatăl său, care nu înțelege pe deplin aspirațiile sale artistice, și asupra legăturii calde cu mama sa.
