Sandor Petofi – Lui Arany Laci

Tu, Laci,
Mă auzi?
Vino aici,
Să nu-ți spun întruna,
Tura-vura,
Stai aici în brațe,
Dar, să nu te miști, altfel
Te-aș putea ciupi,
Așa, ni!
Te doare?
Dar să nu urli.
Gura închide,
Și deschide urechile,
Porțile astea mici;
Ce trece prin ele, ghici,
În capul tău…
Un fluture tărcat rău.
Fluture tărcat, basm mărunt,
Intră-n capul lui Laci.
A fost un om, cu mustață deasă.
Ce a făcut? S-a dus la fântâna cu roată.
Dar găleata a fost goală,
S-a apucat și a umplut-o cu apă.
Oare de ce
A pus apă
În acea găleată?
Poate în livadă
Are de stropit nițel?
Sau îi e sete? … defel.
În mână, cu găleata plină
Se duce în câmp în tihnă,
S-a oprit acolo, uitând în jur;
Ei, oare ce căuta singur?
Poate, strălucind, fata morgana?
Doar, a văzut deseori asta…
Sau pe acel om, poate,
Pe cânepă, care
O duce la topilă?
Nici cu aia n-are grijă.
Ce vrea, în fine?
Ei, drăcie!
Hai, că spun, până la urmă
De ce veghează câmpia lungă,
Apă de ce a adus, zău?
Vrea să prindă popândău.
Ia te uită:
Popândăul acolo e.
Vai ce veloce,
Ce fuge!
În câteva minute,
Jos dispare,
Într-o gaură mare.
Nici omul nostru nu-i leneș,
Drept acolo merge
lângă gaură,
Și a turnat
Apa din găleată;
Vizuina e plină.
Popândăul, inundat
Un timp a rezistat,
Dar la urmă a ieșit afară,
Chiar și cu cămașa udată.
La ieșire căzând în plasă,
A fost prins și dus acasă,
Și momentan…
Aici îl am…
În brațe,
Căci acest viu,
Popândău zglobiu
Tu ești, Laci, tu zău!