Hai, lasă-n gânduri să pătrundă, vocea mea rece și sumbră,
Suflet, chiar te rog, ascultă!
Amintirea cea trecută pictată-n neaua căzută,
Fum în mintea abătută.
Inima asta tăcută la iubire zici că bată,
Că n-a învățat prea multe prin tot ce-a fost trecută.
Aveam o dorință parcă absurdă,
Să am aproape lângă mine orice persoană iubită.
Dar crești, cea mai mare pedeapsă,
Vreau să nu simți cum e să așezi un zâmbet fals pe față.
Copilului din mine îi doresc o nouă viață,
Să aștept Crăciunul în inimă doar cu speranță.
De-ar fi Moșu’ din povesti să vină, ce-ai vrea să împlinești?
Că realitatea-i crudă, știu că mă-nțelegi.
Cum toate-n jur se schimbă fără să-ți dorești
Și pierzi din gustul dulce, începi să te acrești.
Că trece timpul (trece timpul),
Cicatricile din suflet sunt camuflate-n riduri.
Mă îmbătam cu vise, pe inimă sunt scrise,
Da’ au început să ceară fișe și flacăra se stinge.
Că cică-i sărbătoare, dar văd cum totul moare,
Crăciunu-i un bon fiscal, ce umple buzunare.
Trecând timpul schimbăm valorile materiale
Pe căldura celor cu care stăm la masă mare.
Că-s mulți plecați afară ce știu cum e durerea,
Mulți muncind pe rupte doar să simtă plăcerea
Zilelor aproape de cei dragi fără un motiv anume,
Devine doar o zi în plus, dar cu alt nume.
Că a dispărut iluzia primului fulg de nea,
A dispărut zâmbetul când bradul se umplea.
Mă-nfioară timpul cum numai el știe,
Cu un miros de melancolie din bucătărie.
Da, Moșule, în somn aș vrea să uit de dor,
Fără să fiu actor în același murdar rol,
Căci nu-nțeleg ce s-a întâmplat, cum am crescut,
Timpule, cum ai făcut de-am uitat și cine sunt.
Nu-i crunt, nu trebuie să te ascunzi,
Și tu ai răni pe suflet ce nu poți să le mai uiți,
Dar trebuie să te obișnuiești, n-ai ce să faci,
Asta e realitatea, oricât de mult o placi.
Învață să iubești, să dăruiești în fiecare zi,
Nu te încrede în prostii, zeci de religii,
Învață să fii bun mereu, nu doar pe an o dată,
Să vezi lumea zâmbind în jur ca și răsplată.
Căci iată, clepsidra nu stă niciodată
Și pierzi din ce în ce mai mult din tot ce aveai odată
Și iată (iată), tot ce s-a întâmplat
Nu-ți trebuie povesti să faci ce-i important.
Sensul versurilor
Piesa reflectă asupra trecerii timpului și pierderea inocenței copilăriei. Vorbește despre dezamăgirea față de realitate și dorința de a regăsi bucuria simplă a sărbătorilor, dar și despre importanța iubirii și a bunătății.