Samurai X Gazah – Briza

Am făcut tot, dar cred că încă visez
Mă simt atât de odihnit, atât de bine, n-am niciun stres
Caut un vers pe care nu mi-l amintesc
Mai am jumate-n scrumieră, dar n-o să-l fumez
E altfel azi, mă bucur că ne-am înțeles, soare
De la balcon văd Bucureștiu’, am plecat de la mare
Vreau o schimbare, am dat drumu’ la numărătoare
Tre’ să fug tare, altfel tot ce am creat dispare
Văd poze în care sunt tot ce mi-am promis
Mă văd mai optimist, mă simt de neatins
Îți mulțumesc că m-ai împins până m-ai convins
Mai e puțin și-o să se întâmple așa cum am zis
E ca un film în care eu sunt protagonist
Dar sunt și regizor, mai sunt și scenarist
Și după atâția ani am devenit profesionist
Și când mă-ntreabă cu ce mă ocup, le zic artist
N-o să mă dărâme vreodată, am inima curată
Chiar dacă e de piatră
Niciodată n-o să poată s-o oprească tot ce simt
O fac din instinct. O fac din instinct. O fac din instinct
Știi, n-a fost nimeni să mă-nvețe
Sau să bage bani în mine să apar pe toți pereții
Merg singur pe drumul vieții
Mă bazez strict pe ce simt
O fac din instinct. O fac din instinct
Hai să-ți zic o poveste, una de-aia cu vampiri
Era odată un copil, poate cam timid din fire
Punea pe file fiecare nebunie
Și scria și desena încă din copilărie
Era ciudată asta, cam s-a educat
Fiecare zi o dramă, că mulți în spate l-au tras
Ca un ceas, s-a setat pe ora fixă
I-a lăsat pe toți în urmă, deși de fel nu prea risca
A știut de la-nceput că el e legenda vie
Dar când le zicea, râdeau lilieci de cârdușie
Ce să știe unii decât să vorbească
Să zică cuvinte mari, dar să nu le-ndeplinească
Și nu l-au lăsat să crească, cică aveau pe altu’ mai bun
Dar el a crescut acum și a pornit pe un alt drum și acum
Toți liliecii ăia mari zboară-n cerc fără să știe că sunt condamnați măcar,
(2x) (Am făcut tot, dar cred că încă visez
Mă simt atât de odihnit, atât de bine, n-am niciun stres
Caut un vers pe care nu mi-l amintesc
Mai am jumate-n scrumieră, dar n-o să-l fumez)

Sensul versurilor

Piesa vorbește despre o stare de bine și relaxare, reflectând asupra evoluției personale și a independenței artistice. Artistul își exprimă recunoștința pentru sprijinul primit și determinarea de a-și urma propriul drum, depășind obstacolele și criticii.

Lasă un comentariu