Zi după zi: cuvinte blestemate și sângele
și aurul. Vă recunosc, semeni ai mei, monștri
ai pământului. Sub mușcătura voastră a căzut
pietatea, și blânda cruce ne-a părăsit.
Iar eu nu mă mai pot întoarce la elizeul meu.
Vom înălța morminte la țărmul mării, pe câmpurile sfârtecate,
dar nici un sarcofag dintre cele care-i arată pe eroi.
Moartea s-a jucat nu o dată cu noi:
se-auzea în aer o batere monotonă de frunze
ca în landă atunci când în vântul sirocco
lișița de baltă suie spre nori.
Sensul versurilor
Piesa exprimă un sentiment profund de pierdere și deznădejde în fața morții și a decăderii. Naratorul deplânge pierderea pietății și imposibilitatea de a se întoarce la o stare idealizată, confruntându-se cu realitatea crudă a existenței.