Căzând din nori în mare, un strop subțire
se rușina de-a ei nemărginire.
„Oriunde-i marea – eu ce sunt?
„Și ea de este – eu nu sunt!”.
Acest dispreț de sine-având temei,
o scoică îl primi în sânul ei.
Iar soarta, vrând pe veci să-l ocrotească,
făcu s-ajungă o perlă-mpărătească.
Schimbată-n măreție fu-ntreaga-i umilință.
La poarta neființei bătând, primi ființă.
Vezi, înțeleptu-alege-al smereniei veșmânt.
Doar ramul plin de poame se pleacă la pământ.
*.
Un tânăr înțelept și blând la fire
ceru într-un oraș adăpostire.
Dreptcredincioșii-i prețuiră graiul,
și-l puseră apoi să-și schimbe straiul.
I-a zis cel mai de frunte dintre ei:
„N-ai vrea să mături praful din moschei?”.
Aceste vorbe-abia de fură spuse,
că tânărul de-acolo se și duse.
Își ziseră acei cu fața slabă
că i-au cerut o prea măruntă treabă.
Odată-l întâlni pe drum o slugă.
„Făcut-ai rău că ai plecat în fugă.
„Tu n-ai știut s-alegi în acea zi,
„căci doar servind te poți desăvârși”.
„Nimic n-a fost atunci de măturat.
„Eu doar spurcam acel lăcaș curat.
„Plecai fugind de-acolo-n ziua aceea,
„ca nu cumva să murdăresc moscheea!”.
*.
Avea un înțelept, vestit în țară,
o slugă rea, doar bună de ocară.
Când să gătească se dădea în lături.
Mânca la masă cu stăpânu-alături,
și îi lua chiar pâinea de la gură,
iar de băut, nu-i da o picătură.
De vorbe nu-i păsa, nici de toiag.
Și-n ușă el bătea doar cu arțag.
Stăpânului îi zise un vecin:
ei fapte bune de la un hain?”.
Pe drum îi presăra scaieți și spini
și în fântână azvârlea găini.
Stăpânului îi zise un vecin :
”Vrei fapte bune de la un hain”.
Răspunse cel cu inima pioasă:
„Prietene al meu de stirpe-aleasă,
„e rea de fire sluga, nu-i minciună,
„dar firea mea devine tot mai bună.
„Acest om mă face, de rabd fapta lui,
„să pot rabda urgiile oricui”.
*.
Iubea un om cu inima curată
o fată tot la fel de ne-ntinată.
Răbda mereu de la dușmani batjocuri,
cum dai cu bâta-n minge pe la jocuri.
Îi spuse cineva: „Nu ţi-e rușine,
că pumni și pietre curg puhoi pe tine?.
Ți-e trupu-atât de slab, fără voință,
de rabzi orice dușmană umilință?.
”Nu mai ierta-a vrăjmașilor urgie,
căci se va spune că n-ai bărbăție”.
Răspunse cel cu dragoste fierbinte.
Cu aur scrieți ale lui cuvinte:
„Mi-e inima o casă plină de iubire.
„Cum poate ura-n ea să-și afle-adăpostire?”
Sensul versurilor
Piesa explorează conceptul de smerenie prin diverse parabole. Subliniază importanța virtuții, a iertării și a transformării umilinței în măreție, evidențiind că adevărata putere vine din interior și din capacitatea de a iubi și de a ierta.