Saadi – Despre Comportarea în Societate III

I-am spus unui pios
„Vreau să-ți ascult cuvântul,
și-ntreaga-mi neștiință spulber-o în vânt!”
El mi-a răspuns:
„Fii răbdător precum pământul,
ori tot ce-ai învățat îngroapă în pământ!”
*
Năravurile rele-l fac pe om s-ajungă
prinsu-unui dușman ori încotro s-ar duce
nu va scăpa din gheara caznelor acestuia.
Ca de chin să scape, nărăvitu-n cer dac-ar fugi,
relele-i năravuri și acolo l-ar năpăstui.
Fii liniștit dacă e dușmana oaste-n dezbinare,
dar de-o vezi unită iar, teamă-ți fie-atunci de-nfruntare.
Te du și stai în tihnă cu ai tăi,
dac-ai văzut că se-nvrăjbesc dușmanii.
Dar când uniți îi vezi pe toți cei răi,
tu prinde arcu-n mâini ori bolovanii!
*
Când dușmanul și-a irosit și cel din urmă vicleșug,
agită lanțul prieteniei și pune la cale
fapte prietenești, de care nici dușmanii n-ar fi în stare.
Lovește capul șarpelui cu pumnul dușmanului,
căci spre folosul tău va fi oricare dintre ei va câștiga.
Ori dușmanu-nvinge și-atunci șarpele-i ucis,
ori biruie acesta și-ai scăpat de-acel dușman.
Ai grijă de dușmanul slab, ce moartea îl adastă,
el poate și-unui leu să-i smulgă creierii din țeastă.
*
Vestea rea, menită să răpună,
n-o spune tu,
ci lasă-i pe-alții ci s-o spună.
Vestească-ne privighetoarea primăvara
și buha relele ce bântui-vor țara!.
Nu-l fă pe șah să afle de trădarea vreunui supus,
decât de se va-ncrede pe deplin în vestea ce-o aduci,
altfel singur tu la cale-ți pui pieirea.
Fii gata să vorbești, dar fă-o doar atunci
când știi că nu degeaba vorbele ți-arunci.
*
Cine îi dă sfaturi celui ce se laudă pe sine,
să primească sfaturi se cuvine.
*
Nu-nghiți momeala dușmanului și nu cumpăra
părerea bună despre tine de la vreun lingușitor.
Primu-a-ntins capcana înșelăciunii
și-al doilea poala lăcomiei.
Zăludului îi place lingușeala, așa cum umpli
cu aer burdihanul vitei moarte ca să pară mai grasă.
N-asculta pe cel ce-ți spune lingușeli,
căci vrea doar un pumn de galbeni să-i arunci.
Dac-odată-n așteptări o să-l înșeli,
sute de metehne-ți va găsi atunci.
*
Pân-ce-ale vorbitorului cusururi nu sunt arătate,
bunele lui însușiri nu fi-vor lăudate.
Nu fi mândru că frumoasă ți-e vorbirea,
dac-a proștilor și-a ta e prețuirea.
*
Desăvârșită-și crede fiecare-n a sa minte
și că frumoasă-i e odrasla și cuminte.
Râsul mi-l stârniră un evreu și-un musulman,
ascultându-i într-o zi cum se certau avan.
Musulmanul: „Dacă nu e bun zapisul meu,
să mă facă-atunci Domnul să mor ca evreu!”.
Iar iudeul: „Dacă mint, mă jur pe Sfânta Carte,
de credința musulmană s-am de-acuma parte!”.
De-ar dispare-nțelepciunea, ca și cum n-a fost,
nimeni n-ar mai zice-n sinea lui că e un prost.
*
Zece oameni pot mânca-mpreună la o masă,
dar doi câini se-ncaieră pentr-un hoit.
Nesăturat rămâne lacomul de-ar înfuleca și-ntreaga lume,
dar cumpătatul se satură și cu o pâine.
Zis-au țelepții: „Mai bine sărac și cumpătat
decât bogat și îmbuibat!”.
Un stomac îngust chiar și c-o pâine e sătul.
Pentru ochiul lacom tot pământul nu-i destul.
*
Drumul vieții înainte de-a-l sfârși,
tata-mi dete acest sfat și-apoi muri:
„O văpaie-i patima. Să te ferești!
Altfel, focul iadului îl întețești.
„Și cum nu poți îndura asemenea foc,
tu văpaia poftei pune-o sub obroc!”.
Cine-un bine n-a făcut pe când putea să-l facă,
la vreme de restriște-i va fi dat să-ndure și să tacă.
Nu-i om mai nefericit decât cel asupritor,
căci nimeni n-o să-i sară la nevoie-n ajutor.
*
Tot ce repede răsare lungă viață n-are.
Zeci de ani frământă lutul meșteri în Chitai,
pân-ce la iveală dau o ceașcă pentru ceai.
Meșterii-n Bagdad fac sute într-o zi.
Vezi și tu de-aceea cât pot prețui.
*
Abia ieșit din ou, un pui își cată hrană.
Un pui de om n-are nici urmă de județ.
Dar mintea primului rămâne grosolană,
iar omu-ajunge dintre toți cel mai isteț.
De-o sticlă dai oriunde, ca de-o buruiană,
pe când rubinul, greu aflându-l, are preț.
*
Fapta se-mplinește cu răbdare.
Graba-n schimb te duce la pierzare.
Văzui pe drum un om mergând fără de zor
cum îl întrece pe cel iute de picior.
Un aprig bidiviu mai cade-n cale,
cămila o tot ține-așa agale.
*
Cel mai bun lucru pentr-un neștiutor e să tacă,
dar dacă știe sfatu-acesta nu mai e neștiutor.
Cum prea multă nu ție-nvățătura,
bine-ar fi să ții închisă gura,
nu cumva necazuri să-ți aducă.
La ce-i bun fără de miez o nucă?
*
Un prost se străduia-n zadar
să-nvețe carte un măgar.
Un om îi spuse: „La ce bun?
„Vei fi luat drept un nebun!
„Cum vita să vorbească n-o poți face,
tu de la ea învață cum se tace”.
De vrei să dai răspuns pe negândite,
nu vei găsi cuvinte potrivite.
Vorbește ca un înțelept dibaci,
ori vitelor te-asemuie și taci!
*
De câte ori se ceartă cineva c-un altul mai învățat,
o face ca să vadă ceilalți cât de multe știe,
dar dovadă-aduce-atunci neștiinței sale.
Nu-l contra pe-un om mai bun ca tine,
chiar de știi mai multe și mai bine!
*
Cine cu cei răi se ține nu va ști ce este-un bine.
Heruvul ce se-nhaită c-un diavol pus pe rele,
învață să se teamă, să mintă și să-nșele.
De la cei răi nu afli decât cum se jupoaie,
căci nu pentru cojoace vrea lupul piei de oaie.
Nu dezvălui ascunsele metehne ale oamenilor.
Îi faci și de rușine și să-și piardă-ncrederea în tine.
Învățatul ce nu-și pune-n faptă-a sa învățătură
seamănă cu cei ce vita nu și-o folosesc la arătură.
*
Cel lipsit de inimă n-ajunge la cucernicie
și cu coji fără de miez nu faci negustorie.
*
Nu oricine se vădește-n certuri mai isteț
e și-un aprig precupeț.
Vălul de pe-un trup când se ridică
vezi de fapt c-ascunde o bunică.
*
Dacă orişice noapte ar fi și cea „a puterii”,
atunci „Noaptea puterii” n-ar mai avea nicio putere.
Orice piatră de-ar ajunge un rubin semeț,
piatra și rubinul ar avea același preț.
*
Nu orice om frumos la chip se poartă
și frumos în toate cele,
căci lăuntrică e firea
și n-o afli nicidecum pe piele.
De omul își vădește prin vreo însușire
cât e de-adâncă-a lui invățătură,
nu-i vei cunoaște și lăuntrul.
Reaua fire doar după ani își dă a ei măsură.
*
Cel ce caută pricini de ceartă celor tari,
singur sângele și-l varsă.
Prea puternic cin-se crede
ca zbanghiul dublu vede.
Fruntea ți-o zdrobești ca un zevzec
dacă-nfrunți în joacă un berbec.
*
Să lovești un leu ori un tăiș de spadă
cu-a ta dreaptă nu-i o ea-nțeleptă faptă.
Cu bețivii să nu te măsori!
Ține-ți mâinile la subsori!
*
Când cel slab înfruntă pe cel tare,
părtaș dușmanului devine, spre propria-i pierzare.
Pe cel crescut la umbră ce-l împinge oare
să se măsoare cu vreun luptător de frunte?
Doar nebunia-l face pe cel slab să-nfrunte
cu pumnul gol pe cel ce braț ca fierul are.
*
Cei lipsiți de-nalte însușiri nu pot privi
la cei care le au făr-a se porni pe hămesiri,
asemenea potăilor dintr-un bazar oarecare
se țin departe în fața câinelui de vânătoare,
altfel când cel josnic nu se poate măsura-n virtute
cu cel care le are,
îl ponegrește pe măsura propriei josnicii avute.
Pizmașul doar în taină te înjură.
În față, lacăt își pune la gură.
*