Fereidun ținea la unul din viziri,
preacinstit la fire și cu-adânci priviri.
Alt curtean veni la rege și-i vorbi:
”Împlinească-ți-se voia-n orice zi!.
Nu-ntreba pricina vorbei de acum!,
Ți-e dușman ascuns vizirul pe-orice drum.”
”Nu-i oștean sau om de rând din ăst ținut
căruia să nu-i fi dat vreun împrumut,
doar cu învoiala de-a-l primi-napoi
când v-ajunge șahu-n lumea de apoi”.
Fu chemat viziru-atunci în grabă mare.
Ochii șahului sclipeau a răzbunare.
”Ca un bun prieten îmi stăteai în față
și-n același timp doreai să plec din viață”.
I-a răspuns vizirul, sărutând pământul:
”Vei afla-adevărul, de-mi asculți cuvântul.
Toată vremea mă gândeam de fapt la tine.
Cum să fac ca tot poporul să-ți vrea bine.
Dacă mori, au toți de plată datoria.
Vor de-aceea să trăiești cât veșnicia.
Nu dorești ca ruga lor să te ajungă,
să-nflorești și s-ai o viață cât mai lungă? ”
Sensul versurilor
Un vizir este acuzat pe nedrept de trădare, dar își apără acțiunile explicând că a acționat pentru binele regelui, asigurându-se că poporul își dorește ca acesta să trăiască veșnic. Piesa explorează teme de loialitate, intrigă politică și percepția publică.