O, Preamărite Dătător al vieţii,
scapă-mă acum de-această minte!
Las-o să rătăcească cu ochii ei cenuşii
de la o deşertăciune la alta.
Deschide-mi ţeasta şi toarnă
în ea vinul nebuniei!
Fă-mă nebun ca şi Tine;
nebun după Tine, nebun după noi.
Dincolo de-nţelepciunea celor proşti
e un deşert arzător,
unde soarele Tău se roteşte
în fiece atom.
Iubitule, târăşte-mă acolo
şi lasă-mă să mă coc în Desăvârşire!
Sensul versurilor
Piesa exprimă o dorință arzătoare de a transcende rațiunea și de a se uni cu divinitatea printr-o formă de nebunie spirituală. Vorbitorul caută eliberarea de limitările minții și o fuziune extatică cu sacrul.